Iluzii din colecţia mea

E duminică azi. O duminică albă, plină de fulgi. Mâţişorii din glastră înviorează atmosfera, amintindu-mi că azi e "baba mea".
E bine la mine. Atât de bine, încât îmi ofer plăcerea de a mă răsfăţa cu lecturi ale unor pagini scrise cândva, în negura tinereţii...Ce vremuri! Ce gânduri!...Ca şi când sufletul s-ar putea aşterne în cuvinte şi răsfoi apoi, precum filele unei cărţi dragi...

Probabil azi văd lucrurile prin filtrul unei altfel de exigenţe. Cu toate astea, gândurile din trecut le percep ca pe un dar făcut mie pentru aniversări fără dată. Un dar preţios, fiindcă îmi aduce aminte de mine, de cea care a simţit gustul eşecului şi a recunoscut asta (ce rari sunt oamenii din această categorie… în jurul meu cel puţin, toţi se pretind victorioşi... iar dacă atingi teritorii cu parfum de reproş, sigur altcineva este de vină!). Am apreciat mereu sinceritatea in dialogul cu sinele (sună ciudat, ştiu, dar sunt atâţia oameni care joacă teatru în propria lor viaţă!...) . La acest capitol am fost mereu exigentă şi nu m-am înşelat decât ...cu voia mea. Căci trebuie să recunosc, au fost situaţii în viaţă în care singură mi-am vândut iluzii.

Fără îndoială, o incursiune în trecut este mereu extrem de interesantă. Mai trebuie să-mi lămuresc anumite suprafeţe dintr-un prezent ce se cere retuşat. Am tot mai acut senzaţia că plutesc deliberat într-un borcan cu monotonie. Şi nu ştiu foarte clar ce mă deranjează mai tare: limitele înguste ale recipientului sau conţinutul său fad...

Cândva scriam atât de frumos despre "a dărui" şi despre "clipa de bucurie adevărată" încât mă sperii recitind. Gândurile de atunci mă fac să resimt dureros un mai vechi gând al meu: oare care din multele experienţe trăite au fost "bucurie adevărată"? La întrebarea asta singurul răspuns sigur a fost cel legat de venirea pe lume a Teodorei mele. În rest, doar supoziţii. Ciudat cum la aproape 40 de ani ştiu cu certitudine care este gustul eşecului şi cel al durerii, dar nu pot ierarhiza bucuriile şi fericirile! Toate sau aproape toate par a fi stări tranzitorii către o mereu aşteptată Bucurie.