Aş fi vrut să scriu despre cărţi şi despre oamenii pe care i-am întâlnit la Lecturile Urbane. Aş fi vrut să privesc fotografii şi să-mi aduc aminte cu drag de soarele mijind de după norii încăpăţânaţi, de neliniştea zăvorâtă în suflet şi-n gând ascuns de ochii fotografilor prezenţi. Aş fi vrut doar să fiu, fără să mă mistui în „de ce-uri”. Aş fi vrut să şterg pentru câteva clipe din minte tristeţea de a nu fi înţeles absurdul neputinţei. Aş fi vrut…
Dar pentru că viaţa asta se scurge printre atâtea trăiri la condiţional (im)perfect, azi am să scriu doar vorbele lui Octavian Paler: „Ceilalţi lupi m-ar sfâşia dacă ar şti că urletul meu e, în realitate, un plâns.”
