Dacă muzica n-ar fi...

Loading...

sâmbătă, 29 mai 2010

O lume mai bună...

A trecut o săptămână de la frumoasa experienţă a Lecturilor urbane. Nu ştiu dacă se poate spune că „Satu Mare a citit” mai mult decât o făcea înainte şi nici dacă  am convins trecătorii răriţi de ameninţarea ploii că NOI suntem normalii într-o lume anormală. Ştiu însă că noi, cei strânşi la umbra bătrânului Lucaciu într-o după-amiază de mai, am simţit atunci Bucuria şi cred că această stare merită înălţată la prag de normalitate în lumea asta, nu efemerele lăcomii şi colţoasele invidii.



Ne-am întâlnit în prima zi cu gândul de a ne cunoaşte. Nu ne speriaseră nici stropii reci, nici pustiul de pe aleile parcului, nici tristeţea băncilor goale. Eram poate puţin emoţionaţi, iar cei mai tineri – elevii mei – aşteptau timid semnalul („ce facem, doamna profesoară, citim sub umbrele?”). N-a fost nevoie nici de promisiuni, nici de încurajări. Soarele a învins în bătălia cu ploaia şi acesta a fost semnul. Ne-am aşezat şi am început să scriem povestea noastră, a oamenilor care iubesc lectura şi care au avut curajul să spună acest lucru unui oraş întreg. Şi pentru acest lucru suntem mândri de noi.



Da, câţiva oameni din Satu Mare au citit. Desigur, mai sunt şi alţii care fac acest lucru în intimitatea casei lor sau în biblioteca publică. Din fericire pentru noi, încă mai avem acest privilegiu: să citim. Putem să păstrăm numai pentru noi secretul sau, dimpotrivă, putem să spargem lacătele egoismului şi să le oferim şi altora bucăţi din suflet. Putem alege, iar noi am ales. Da, am ales să citim în parc şi să visăm împreună. Dacă împărtăşim aceeaşi pasiune, de ce n-am împărţi şi visele?
Nu ştiu de ce, dar încă mai cred într-o lume mai bună. Unii o caută în lumea virtualului, alţii cred că se ascunde în filme; bârfitorii spun că nimic nu egalează farmecul unei şuete, mocrobiştii susţin altceva; adolescenţii îşi risipesc orele în jocuri pe computer. Iar gospodinele sunt convinse că lumea aceea mai bună are aromă de friptură şi parfum de telenovelă. Da, asta e lumea în care trăim. Nici mai bună, nici mai rea decât lumea pe care o merităm. Dar asta nu ne-a împiedicat pe noi, visătorii, să ne adunăm iar, de data asta pe băncile din Centrul Nou, a doua zi la orele prânzului.



Şi-am fost mai mulţi şi mai veseli. Am dăruit cărţi, am împărtăşit idei, am schimbat impresii, am făcut mărturisiri şi am citit, evident. Ni s-au alăturat copiii de la Şcoala „Constantin Brâncoveanu” – curioşi, dar gata să citească. Au fost clipe extraordinare! Bucuria din ochii unui copil care primeşte în dar o carte – după ce a îndrăznit timid să întrebe „cât pot să o păstrez?” – nu se poate descrie şi nici imortaliza în imagini. Le-am spus că pot să păstreze cărţile, iar când vor termina lectura să ofere şi ei cărţile în dar, făcându-i şi pe alţi copii bucuroşi; reacţia lor a fost uimitoare. Se amesteca în sufletul lor bucuria de a fi primit cu aceea de a şti că pot şi ei să dăruiască. Nu dulciuri, nu jucării, ci … o carte!


Categoric, am întinerit în acea zi. Am şters cu buretele pentru două ore amarul atâtor ne-nţelesuri şi mi-am şoptit încă o dată în gând, numai pentru mine, că şi-ntr-o altă viaţă tot profesor am să aleg a fi.



Acum mă-ntorc la poveştile mele. Caut, alerg printre cuvinte, plutesc o vreme, mă-nghite hăul iar, simt cum mă risipesc, apoi aleg să fug de lumea asta, în căutarea unei lumi mai bune. Unii o caută pe fundul unei sticle (mi-e dor de Zorba!...), alţii în jocuri pe computer. Sunt destui care spun că totul e o farsă, în vreme ce restul iau jocul foarte în serios. Eu? Mă pregătesc să scriu o nouă filă. În seara asta am vorbit cu Crina şi ne-am împletit visele: ce-ar fi dacă şi Satu Mare ar avea într-un parc – sau în mai multe – locuri speciale pentru citit, asemenea Bucureştiului? http://orasulciteste.ro/2010/premiera-lansare-spa%c8%9bii-de-lectura-impreuna-cu-primaria-municipiului-bucure%c8%99ti.html

luni, 24 mai 2010

Gând imperfect

       Aş fi vrut să scriu despre cărţi şi despre oamenii pe care i-am întâlnit la Lecturile Urbane. Aş fi vrut să privesc fotografii şi să-mi aduc aminte cu drag de soarele mijind de după norii încăpăţânaţi, de neliniştea zăvorâtă în suflet şi-n gând ascuns de ochii fotografilor prezenţi. Aş fi vrut doar să fiu, fără să mă mistui în „de ce-uri”. Aş fi vrut să şterg pentru câteva clipe din minte tristeţea de a nu fi înţeles absurdul neputinţei. Aş fi vrut…

         Dar pentru că viaţa asta se scurge printre atâtea trăiri la condiţional (im)perfect, azi am să scriu doar vorbele lui Octavian Paler: „Ceilalţi lupi m-ar sfâşia dacă ar şti că urletul meu e, în realitate, un plâns.”

sâmbătă, 22 mai 2010

Gândul lui Liiceanu...

       
          Fiecare om îşi alcătuieşte de-a lungul vieţii un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistenţa acestui edificiu, de mâna aceea de oameni – ei nu pot fi mulţi – pe care i-a preluat în el şi pe care i-a iubit fără rest, fără umbră, şi împotriva cărora spiritul lui critic, chiar dacă a fost prezent, a rămas neputincios. Aceşti oameni puţini, care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem, reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă. Fiecare om „face faţă” la ce i se întâmplă pentru că este protejat în felul acesta. Fără acest zid de fiinţe iubite care ne înconjoară (indiferent că ele sunt sau nu în viaţă), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrăma precum într-o atmosferă în care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rătăci pur şi simplu în viaţă. Dacă ura celorlalţi – covârşitoare uneori! - , invidia lor, mârşăvia lor sunt neputincioase este pentru că există câţiva oameni pe care îi iubim până la capăt.
        Cu cât mai deosebită este calitatea oamenilor din care e alcătuit edificiul nostru afectiv, cu atât mai subtil, mai tenace este modul nostru de a persista în viaţă.

                (Gabriel Liiceanu, Declaraţie de iubire)

luni, 10 mai 2010

Lecturi Urbane la Satu Mare

     Povestea îşi scrie primele file, iar gândul cel vechi înfloreşte în mai (de ce oare toate lucrurile frumoase înfloresc mereu în mai?).
    Mi s-au alăturat oameni buni (şi puternici, şi plini de energie, şi tineri, şi...tot ce-i mai frumos şi bun), oameni care iubesc lectura şi, de ce nu, oraşul în care viaţa se mistuie în alt ritm (despre cum îl percepem fiecare ar fi prea multe de spus). Acum nu mai sunt singură cu visul meu; lângă mine sunt de la început: Gabriela Lupuţi, Laura Pintea şi elevii noştri din "Stanca".  Ne susţin cu tot sufletul şi cu ideile lor deosebite: Cristina Stahl, Crina Dunca şi Edita Ghilea. Este uimitor cum pasiunea adună spirite şi oameni, transformându-i în prieteni. Le mulţumesc tuturor!
    Evident, povestea noastră îşi trage seva dintr-o idee a lui Adrian Ciubotaru şi se construieşte cu ajutorul considerabil al Andreiei Serbănescu, amândoi de la Civika.ro.
   Avem şi blog (http://satumare.orasulciteste.ro/), afişele sunt în lucru (cel postat aici e una dintre variantele muncite de Cristina), strângem cărţi pentru cei care ne împărtăşesc pasiunea. Suntem harnice, nu-i aşa?! (chiar, oare bărbaţii Sătmarului vor veni cu noi?)
   Ne vedem joi, 21 mai de la ora 17 în Parcul Central (din faţa Hotelului Dacia), apoi vineri, 21 mai, începând cu ora 12 în pasajul pietonal de pe strada Coposu, din Centrul Nou.  Cu o carte sub braţ şi cu poftă de viaţă.
   SATU MARE CITEŞTE. Vino cu noi!