Dacă muzica n-ar fi...

Loading...

luni, 20 ianuarie 2014

Mi-e dor şi doare...

            "Nu am, moarte, cu tine nimic,
             Eu nici măcar nu te urăsc
             Cum te blestema unii, vreau să zic,
             La fel cum lumina pârăsc.
             Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
             De-ai avea mamă şi-ar muri,

             Ce-ai face tu şi cum ar fi
             De-ai avea copii şi-ar muri?!
             Nu am, moarte, cu tine nimic,
             Eu nici măcar nu te urăsc.
             Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
             Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.
             Nu frica, nu teamă,
             Milă de tine mi-i,
             Că n-ai avut niciodată mamă,
             Că n-ai avut niciodată copii."
                          (Grigore Vieru, "Nu am, moarte, cu tine nimic")

În fiecare 20 ianuarie simt că mă sfâşie dorul. 
Am avut atâţia ani la dispoziţie să-i spun că o iubesc, dar oare am rostit îndeajuns de tare vorbele încât să-i ajungă şi dincolo de cer? Teamă mi-e că nu. Mereu am crezut că Mama ştie, că Mama simte, că nu-i nevoie de rostire acolo unde e trăire...
Am avut atâtea ocazii să-i ofer daruri, dar oare am ales ceea ce aştepta? Teamă mi-e că nu. Mama nu aştepta niciodată nimic, se bucura de o fărâmă şi oferea înmiit, exact când aveam cea mai mare nevoie. Căci ea ştia.
Am avut atâţia ani oaza de răsfăţ, dar oare i-am mulţumit îndeajuns de tare şi de mult? Teamă mi-e că nu. Mi se părea că totul se rostuieşte firesc în preajma ei, că aşa e normal să fie locul de lângă Mama. 

Dacă ar fi să dau timpul înapoi, aş vrea să fie iar 20 ianuarie 2002. Aş aduna în ziua aceea toate nespusele vorbe de iubire, de admiraţie şi de respect. Aş face să fie cea mai frumoasă zi de pe pământ. O zi în care Mama să adune soare, bucurie şi răsfăţ cât pentru viaţa de dincolo de cer.
Dacă...