Dacă muzica n-ar fi...

Loading...

duminică, 7 martie 2010

Iluzii din colecţia mea

E duminică azi. O duminică albă, plină de fulgi. Mâţişorii din glastră înviorează atmosfera, amintindu-mi că azi e "baba mea".
E bine la mine. Atât de bine, încât îmi ofer plăcerea de a mă răsfăţa cu lecturi ale unor pagini scrise cândva, în negura tinereţii...Ce vremuri! Ce gânduri!...Ca şi când sufletul s-ar putea aşterne în cuvinte şi răsfoi apoi, precum filele unei cărţi dragi...
Probabil azi văd lucrurile prin filtrul unei altfel de exigenţe. Cu toate astea, gândurile din trecut le percep ca pe un dar făcut mie pentru aniversări fără dată. Un dar preţios, fiindcă îmi aduce aminte de mine, de cea care a simţit gustul eşecului şi a recunoscut asta (ce rari sunt oamenii din această categorie… în jurul meu cel puţin, toţi se pretind victorioşi... iar dacă atingi teritorii cu parfum de reproş, sigur altcineva este de vină!). Am apreciat mereu sinceritatea in dialogul cu sinele (sună ciudat, ştiu, dar sunt atâţia oameni care joacă teatru în propria lor viaţă!...) . La acest capitol am fost mereu exigentă şi nu m-am înşelat decât ...cu voia mea. Căci trebuie să recunosc, au fost situaţii în viaţă în care singură mi-am vândut iluzii.
Fără îndoială, o incursiune în trecut este mereu extrem de interesantă. Mai trebuie să-mi lămuresc anumite suprafeţe dintr-un prezent ce se cere retuşat. Am tot mai acut senzaţia că plutesc deliberat într-un borcan cu monotonie. Şi nu ştiu foarte clar ce mă deranjează mai tare: limitele înguste ale recipientului sau conţinutul său fad...
Cândva scriam atât de frumos despre "a dărui" şi despre "clipa de bucurie adevărată" încât mă sperii recitind. Gândurile de atunci mă fac să resimt dureros un mai vechi gând al meu: oare care din multele experienţe trăite au fost "bucurie adevărată"? La întrebarea asta singurul răspuns sigur a fost cel legat de venirea pe lume a Teodorei mele. În rest, doar supoziţii. Ciudat cum la aproape 40 de ani ştiu cu certitudine care este gustul eşecului şi cel al durerii, dar nu pot ierarhiza bucuriile şi fericirile! Toate sau aproape toate par a fi stări tranzitorii către o mereu aşteptată Bucurie.

vineri, 5 martie 2010

Gândul lui Sorescu...


Dacă nu cer prea mult


- Ce-ai lua cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O carte, o sticlă cu vin şi-o femeie, Doamne,
Dacă nu-ţi cer prea mult.
- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia,
Te-ar ţine de vorbă,
Ţi-ar împuia capul cu fleacuri
Şi n-ai avea timp să-ţi pregăteşti cursul.
- Te implor, taie-mi cartea,
O scriu eu, Doamne, dacă am lângă mine
O sticlă de vin şi-o femeie.
Asta aş dori, dacă nu cer prea mult.
- Ceri prea mult.
Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O sticlă de vin şi-o femeie,
Dacă nu cer prea mult.
- Ai mai cerut asta o dată, de ce te încăpăţânezi,
E prea mult, ţi-am spus, îţi tăiem femeia.
- Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoană?
Mai bine tăiaţi-mi vinul,
Mă moleşeşte şi n-aş mai putea să-mi pregătesc cursul,
Inspirându-mă din ochii iubitei.
Tăcere, minute lungi,
Poate chiar veşnicii,
Lăsându-mi-se timp pentru uitare.
- Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O femeie, Doamne, dacă nu cer prea mult.
- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia.
- Atunci taie-mi mai bine cursurile,
Taie-mi iadul şi raiul,
Ori totul, ori nimic.
Aş face drumul dintre rai şi iad degeaba.
Cum să-i sperii şi să-i înfricoşez pe păcătoşii din iad,
Dacă n-am femeia, material didactic, să le-o arăt?
Cum să-i înalţ pe drepţii din rai,
Daca n-am cartea să le-o tălmăcesc?
Cum să suport eu drumul şi diferenţele
De temperatură, luminozitate şi presiune
Dintre rai şi iad,
Dacă n-am vinul să-mi dea curaj?

PS: Mi s-a părut cel mai potrivit gând pentru acest început de martie. L-am transcris cu sufletul purtat pe aripile unui alt gând, poate nebun, dar tare frumos...