joi, 29 aprilie 2010

Ca şi când vorbele ar fi numai alint, iar tandreţea ar avea glas...



Un gând de undeva din neant...
Sau, cum scria de curând un prieten fără chip, "valuri mai mari sau mai mici pe care le provocăm şi care până la urmă se sparg oricum de-un ţărm, oricât de mici sau mari ar fi"...

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu

cu mine în gând

Fotografia mea
Satu Mare, Romania
Întotdeauna mi s-a părut că primul gând se lasă greu rostit, se strânge ghem şi îşi înveleşte miezul într-o crustă protectoare. Mi-a fost mereu teamă de începuturi ce se construiau timid, pe stropi de vorbe. Şi am privit cu aceeaşi teamă la sfârşituri care refuzau să se aştearnă în cuvinte. Am înţeles devreme că vorbele dor. Şi am ştiut dintotdeauna că şi vorbele frumoase lasă în urma lor un dor care ...doare. Poate tocmai de aceea am simţit că destinul meu va fi mereu legat de împărăţia cuvintelor. Şi când a fost să aleg, am făcut-o fără ezitare. Astfel am devenit... profesor de limba şi literatura română.